• Intra in cont
  • 0371.230.387
  • Favorite
  • 0 0,00

Igiena mainilor: Cum ii invatam pe copii despre importanta spalatului corect pe maini

Igiena mainilor: Cum ii invatam pe copii despre importanta spalatului corect pe maini

Igiena personala a copiilor este un obicei pe care copiii trebuie să îl învețe încă de la o vârstă fragedă fiindcă reprezintă o metodă sigură de prevenire a bolilor. Micuții ating multe obiecte și suprafețe cu mâinile și de cele mai multe ori nu se spală, fiind astfel expuși la contactarea diferitilor microbi pe maini, a bacteriilor și a virusurilor. 

Este suficient să se frece la ochi, să își atingă năsucul ori să bage degețelele în gură pentru a se infecta. Printre cele mai frecvente boli care se pot transmite atunci când copilul nu se spală pe mâini se află: răceala, gripa, enterocolita, conjunctivita, Covid-19 și salmoneloza. 

Mulți părinți se plâng că năzdrăvanul lor nu cooperează atunci când vine vorba despre igiena personală a copiilor și că trebuie să îi reamintească frecvent de spalatul mâinilor. Primul pas pentru a-i îndemna pe cei mici să respecte acest obicei este să le explici de ce este important spălatul corect al mâinilor și să le oferi și puterea exemplului.

De ce este importantă igiena mâinilor la copii? Reguli de igienă personală pentru copii

Spălatul mâinilor cu apă și săpun este cea mai eficientă metodă de a preveni răspândirea  germenilor și dezvoltarea bolilor respiratorii ori gastrointestinale. Explicația este simplă, însă cum îl poți face pe copilul tău să devină conștient de cât de important este spălatul și dezinfectarea mâinilor? Obligarea și amenințările nu sunt deloc soluții bune fiindcă cel mic va respecta obiceiul doar atunci când ești de față, nu și când este singur. 

Explică-i pe un ton cald că dezinfectarea mâinilor îl ajută să reducă riscul de îmbolnăvire și că astfel nu va mai trebui să stea în casă, departe de prieteni și colegii de grădiniță ori școală. De asemenea, îi poți spune că sistemul de apărare al corpului este încă în formare și că trebuie să îl protejeze mai bine. În afară de sănătate, spălatul pe mâini mai este important și pentru a face o impresie bună în fața celorlalți. 

igiena mainilor

Igiena mâinilor: când trebuie învățați copiii să se spele? 

Nu este suficient să îi spui copilului că trebuie să se spele pe mâni cu apă și săpun, ci trebuie să îi prezinți și care sunt momentele când nu trebuie să treacă peste acest obicei. 

Așadar, amintește-i frecvent micuțului tău că este important să se spele pe mâini în următoarele situații: 

  • după ce a strănutat ori tușit;

  • după ce a fost la baie;

  • după ce a pus mâna pe un animal;

  • înainte să mănânce;

  • după ce vine de afară de la joacă;

  • după ce a atins gunoiul;

  • după ce a intrat în contact cu o persoană bolnavă.

 

Igiena mâinilor: cum să te speli pe mâini? 

Nu îl stresa zilnic pe cel mic despre importanța spălarea și dezinfectarea mâinilor, ci fii un exemplu pentru el. Dacă te vede că te speli frecvent pe mâini înainte să mănânci ori după ce ieși de la toaletă, cu siguranță va introduce mai ușor acest obicei în rutina lui. 

Pașii pentru un spălat corect pe mâini: 

  • udă mâinile cu apă călduță

  • săpunește mâinile sau adaugă săpun lichid în palmă

  • fă spumă frecând mâinile, insistă pe podul palmei și între degete. Nu uita nici de unghii

  • nu te grăbi, ci spală mâinile timp de 20 de secunde

  • clătește bine mâinile cu apă curată

  • șterge mâinile cu un prosop curat

 

Specialiștii spun că 20 de secunde este perioada ideală pe care să o aloci spălatului pe mâini pentru a îndepărta germenii. Mulți copii nu reușesc să respecte acest timp, ci îl scurtează până la câteva secunde, de aceea este recomandat să apelezi la mici trucuri. Spre exemplu, îl poți învăța să numere până la 20 ori îl poți pune să fredoneze un cântecel scurt. 

igiena maini copii

Reguli de igiena personală pentru copii. Sfaturi pentru ca spălatul mâinilor să devină o rutină simplă la copii

 

Cum te asiguri că igiena la copii nu devine o corvoadă zilnică, ci un obicei pe care îl adoptă cu plăcere? Ei bine, este indicat să îi asiguri celui mic condițiile propice.
 

  • Asigură-te că ajunge la chiuvetă pentru a se spăla pe mâini. Pune-i un înălțător special și învață-l să urce și să coboare în siguranță de pe el.

  • Cumpără-i un prosopel simpatic pe care să îl folosească doar el.

  • Lasă-l să își aleagă săpunul de mâini. Aroma și forma săpunului trebuie să fie pe placul copilului, altfel ar putea fi unul dintre motivele pentru care refuză să se spele pe mâini. 

  • Asigură-te că spălatul mâinilor este o activitate distractivă, nu una impusă. Te poți folosi de cântecele, poezioare, jocuri și jucării. Puteți să inventați împreună un ritual simpatic care să îl atragă.

  • Nu îl pune doar pe el să se spele pe mâini, ci fă și tu același lucru. Spune-i cât de bine te simți după ce te speli și cât de bine miroși. 

  • Arată-i desene ori filmulețe despre importanța igienei mâinilor la copii.

  • Lasă-l să fie independent atunci când se spală pe mâini. Nu îi spune mereu că tu îl speli mai bine, altfel nu va prinde încredere în el să facă acest obicei. 

  • Ai răbdare cu copilul tău. Nu te aștepta ca rutina de spălare a mâinilor să fie din prima așa cum speri, ci așteaptă ca el să se obișnuiască cu toți pașii arătați. Exersați împreună în fiecare zi, însă fără și îl grăbești ori să îl cicălești. Astfel își poate pierde interesul și îți va fi dificil să îl faci să se spele singur pe mâini.

Dacă micuțul tău învață de la o vârstă fragedă importanța igienei mâinilor, nu doar că va deveni mai responsabil în viață, dar se va îmbolnăvi și mai rar. Învață-l să se spele pe mâini și protejează-l de boala mâinilor murdare la copii.

Suport clienti L-V: 09:00-17:00

0371.230.387 contact@buy4baby.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!